Simona Halep a ratat calificarea în finala turneului de la Cincinnati

Simona Halep a ratat calificarea în finala turneului de la Cincinnati
Publicat: 21/08/2016, 01:09
Actualizat: 24/08/2017, 04:37

Simona Halep a început foarte bine partida cu Angelique Kerber și a reușit să câștige primul game al meciului, chiar împotriva serviciului. Kerber preia inițiativa și conduce cu 3-1, reușind o serie de trei game-uri consecutive. Sportiva originară din Constanța a făcut dublă greșeală la minge de break. Numărul patru mondial a reușit să revină, numai că, la scorul de 4-3 pentru Kerber, meciul a fost întrerupt din cauza ploii.

La reluare, jucătoare din Germania a fost mult mai concentrată și prezentă în meci, reușind să câștige două game-uri consecutiv și să închidă primul set cu 6-3.

Manșa secundă a fost începută catastrofal de Simona Halep, care i-a permis sportivei din Germania să se desprindă la 4-0. Românca în vârstă de 24 de ani nu a cedat, a revenit la 3-4 și a ratat o șansă de break. Până la final, ambele jucătoare și-au făcut serviciul, iar meciul s-a terminat, după o oră și 32 de minute, cu victoria lui Kerber, scor 6-3, 6-4.

În urma acestei înfrângeri, Simona Halep va pierde poziția a 4-a în clasamentul WTA, în timp ce Angelique Kerber are șansa de a deveni noul lider mondial și s-o detroneze pe Serena Williams după trei ani și jumătate, dacă va câștiga finala de duminică de la Cincinnati, cu Karolina Pliskova, din Cehia.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Polițistul care i-a împrumutat motocicleta Dianei Șoșoacă cere ajutor pe Facebook: „Eu am fost...
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
De ce oamenii nu zâmbeau în fotografii, în urmă cu 100 de ani. Care e...
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Mărturisirile cutremurătoare făcute de nepotul celor doi bătrâni din Iași, cărora le-a ars casa! „Au...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Donald Trump, prima conferinţă de presă după ce juriul l-a găsit vinovat în cele 34...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
S-a dat interzis. 5 ANI închisoare pentru proprietarii sau chiriașii din clădiri. Iohannis a semnat
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Cum a reușit Emily Burghelea să aibă doi copii deși are probleme cu infertilitatea: ”Am...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Șomajul scade ușor la nivel global în 2024, însă piața muncii rămâne „inegală”
×